Stateam de vorba in seara asta cu o persoana foarte foarte draga mie, printre altele, pe tema “nu mai scriu pe blog de multa vreme, din varii motive : nu mai am timp, chef, subiecte”. Prostii! Daca as vrea cu adevarat sa insirui cuvinte cu sau fara sens as putea sa o fac, pentru ca timpul il am, dar il canalizez in alte directii, valabil si pentru chef, iar in ceea ce priveste subiectele atunci daca eu nu ma pricep la aberat aiurea nu se mai pricepe nimeni.
Altcineva imi spunea acum ceva zile ca am un talent desavarsit la a ma plimba in jurul cozii, ca nu am curajul sa fac niste lucruri pe motiv de teama de esec. Corect! Ma invart in jurul cozii si la fel de corect ca nu am curajul sa fac niste lucruri, dar motivul nu este acela ca imi este teama de esec. Niciodata! Ba dimpotriva ma motiveaza esecurile. In schimb nu as putea sa spun care este adevaratul motiv pentru care nu fac niste lucruri. Cred ca din iresponsabilitate mai repede.
Nu stiu care este ideea prezentului post. Va “spun” doua poezii 
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.
O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.
Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.
Stau întins şi lung şi zic,
Domnişoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit şi mozaic.
Pasul trece eu rămân.
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca mai am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul …
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Tags: am zarit lumina, amara, austria, in dulcele stil clasic, marin sorescu, meci, nikita stanescu, pasul tau de domnisoara, poezie, Romania
April 21st, 2009 at 01:37
…prietenii care se cearta si nu se impaca nu au fost prieteni niciodata…
mmc.
April 21st, 2009 at 13:37
June 19th, 2009 at 22:37
Si eu vreau sa particip la acest nimic
:
Nichita Stănescu
Către Galateea
Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe carc mi-I plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.