Marcela Luca

M-am trezit dimineata la 7:30, chiar daca ceasul meu a sunat de la 7:00, nu am putut sa ma dau jos din pat. Am dormit rau, tu la fel, te-am simtit…

Ai plecat… Imi spal parul. Il usuc. Iar nu imi place cum sta. Nici hainele nu imi vin bine astazi. Nu-i o zi buna.

Vine sefu, cu o intarziere de jumatate de ora, plec la birou, astazi nu am chef… De nimic. Ploua. Vreau sa stau in pat, in bratele tale, sa ma uit la film si sa ma saruti din cand in cand. Dar e luni, deci birou, chiar daca ploua, chiar daca nu am chef…

Aglomerat. Cu totii stim ca atunci cand ploua soferii din Bucuresti nu mai stiu sa conduca. 45 de minute in trafic. Ajungem.

Ma lasa chiar in fata firmei, ca sa nu ma ploua. Am gluga. Totusi. Multumesc.

Astazi nu sunt prea fericita. Ieri s-au facut doi ani…Pana la un moment dat nu mi-am dat seama… Totusi am ras ieri si a fost bine. Astazi ma simt vinovata pentru fericirea de ieri.

Atmosfera de vacanta la birou. Nu fac nimic. A! Ba da! Imi blochez contul de pe Raiffeisen Online, pentru ca nu imi mai amintesc parola. Si pe al meu si pe al altui utilizator al serviciului. (BTW Raiffeisen Online Rullz!!!)

Ora pranzului, mergem la masa : Kika. Iar vad patul ala (6999 RON). Misto pret! Parca iti sugereaza ceva . Totusi… Cam scump… Mai bine o blana de urs, intinsa in fata semineului, in care mocnesc lemnele, muzica in surdina si paharul cristalin…

Soseaua de Centura. Blocata. Tiruri transporta masina romaneasca undeva. Nu conteaza. Soseaua de centura. Portiune cu apa pana la jumatatea rotii. Deh! Romania, tara mea de glorii. Platim impozite, e normal sa avem parte de conditii.

Inapoi la birou. Nu imi place starea mea de astazi. Prea plictisita… Ma duc in birou la seful meu. Imi spune cateva lucruri si apoi discutie libera. Spune “Misto Costica!”. Ma gandesc ca exista femei mai misto decat Costica. Isi face operatie de schimbare de sex. Abia astept!

Acum scriu. Este prima data anul asta cand ma uit la ceas si abia astept sa se faca 18:00. Nu am chef!

Diseara citesc.

Acum… Nu am chef.

Iubitul meu, pentru ca

De vreo doua luni ma scald fara incetare in aceasta stare de neputinta. Ma oboseste maxim si ma intristeaza ca nu pot sa imi ajut cel mai drag prieten mie.

Nu gasesc calea prin care sa il fac sa vada niste lucruri.

Probabil veti spune ca sunt o bagacioasa si ca ceea ce consider eu a fi bine pentru el este doar consecinta propriei supraestimari. Se poate, nu zic nu. Insa tinand cont de conditiile in care se intampla toate aceste lucruri, toate indiciile ma fac sa cred ca de data asta cu siguranta am dreptate.

Sunt o gramada de lucruri pe care as vrea sa i le spun, dar nu pot, pentru ca nu as vrea sa ranesc un suflet matur intrupat intr-un copil la pubertate, mult prea incapatanat ca sa accepte ca pe cei pe care odata ii vedea ca fiind cei mai buni prieteni si care l-au ajutat in nenumarate randuri si care cu siguranta vor mai face acest lucru, ii indeparteaza prin comportamentul lui actual.

Draga prietene, te rog, cu grija stabileste-ti fiecare urmator pas, fara inertie, fara furie, fara mandrie, pentru ca lucrurile pe care nu le vezi/accepti acum, mai tarziu se vor transforma in regrete si chiar daca noi, cei care te iubim, vom fi acolo pentru a te sprijini moral, nu iti va fi usor.

As vrea sa pot sa iti explic niste lucruri fara sa te ranesc, fara sa iti fac rau, dar din pacate nu vad cum as putea sa fac acest lucru.

Iarta-ma ca nu stiu cum sa te ajut, iarta-ma ca te las asa si ca voi aparea numai atunci cand ratiunea ta va iesi din cutia in care se afla acum si vei vedea greselile pe care acum, din inconstienta, efectiv nu le vezi.

Stiu ca esti un om bun, un prieten de nadejde, de aceea imi este tot mai greu sa te vad cum ne indepartezi unul cate unul, cum calci orb pe drumuri pe care inainte nu ai fi calcat in veci si in pururi.

Stiu ca si el, cel pe care probabil l-ai dezamagit cel mai tare, va intelege in timp ca nu e baiat rau.

Si primul meu post de anul acesta. Am scris foarte putin in ultima vreme, chiar daca am multe idei “pe teava”, din nefericire nu am avut timp sa le si pun “pe foaie”.

In ultima vreme ma incearca un sentiment, nu foarte placut, pe care nici nu stiu cum sa il explic sa nu fiu inteleasa gresit.

Vedem zi de zi in jurul nostru cupluri care se despart si ne surprinde lucrul asta, pentru ca noi ii vedeam fericiti impreuna. Este vorba despre parerea superficiala pe care ne-o cream despre cei din jurul nostru dupa analiza reactiilor lor atunci cand iesim “in gasca” la bere. Eu zic ca doi oameni normali si cu bun simt, nu “isi spala rufele in public”, de aici si obiceiul nostru prost de a merge pe principiul :”mama cat de bine le merge astora, numai un zambet” si cand se despart :”dar vai! se poate asa ceva? erati atat de fericiti impreuna!”. Da, dar in aparenta, ca acasa abia daca isi vorbeau, si daca isi vorbeau o faceau doar in contradictoriu. Ma opresc aici cu introducerea, ca risc sa ma repet, asta daca nu am facut-o deja

Am foarte multi prieteni cuplu, unii casatoriti, altii nu, unii fericiti, altii nu. De ceva vreme observ relatia unora dintre ei si ma astept ca in orice clipa sa se desparta. Privind relatia lor ai putea sa spui ca sunt doi cei mai fericiti oameni din Univers, eu una am dubii in ceea ce priveste acest lucru.

Nu imi permit sa vorbesc cu nici unul dintre ei la modul deschis, pentru ca nici nu sunt omul caruia sa ii placa sa se intinda la discutii de genul asta, eu fiind o persoana convinsa de faptul ca niciodata nu am fost capabila sa dau sfaturi (asta pentru ca nu sunt dispusa sa imi asum consecintele cuvintelor mele, in aceasta arie) sau sa consolez oamenii din jurul meu. Eu analizez. Observ. Imi place.

De data asta mi-e teama ca ceea ce cred eu se va adeveri, nu imi doresc acest lucru, dar… Pana la urma nu mereu lucrurile stau asa cum ne dorim.

Ma adresez voua, dragi prieteni despre care vorbesc aici, si va rog ca daca vedeti macar de la distanta intamplarile astea, faceti pasul acum, mai tarziu s-ar putea sa fie mai greu, pentru ca va veti da seama ca nu ati avut curajul sa strigati la timp :”nu mai pot, nu mai vreau”

Nu dau nume, pentru ca nu sunt sigura de ceea ce spun si nu as vrea sa dau nastere unor discutii inutile, dar stiu ca daca cititi aceste randuri va dati seama ca este vorba despre voi.

Nu ma intrebati cine, ca nu voi spune

Sunt doar niste ganduri asternute intr-un post, ne mai indexam in Google, mai dam de lucru carcotasilor, mai scap de ce am in minte

Un an minunat va doresc!