Cu toti avem o astfel de iubire… Poate veti spune ca e prematur pentru mine, tinand cont de varsta pe care o am, sa vorbesc despre asa ceva, dar tin neaparat sa va contrazic.
L-am “cunoscut” intr-o zi de vara, 18 august 2004 (gutule ai avut dreptate mama), in jurul orei 3:00 a.m., in timp ce ma uitam la un film EL, care in timp avea sa devina una dintre cele mai importante persoane din viata mea, imi da un banc pe messenger, un banc cu pisici. Cum nu aveam id-ul in lista de messenger i-am dat ignore in secunda doi. Zile mai tarziu, din pura curiozitate l-am scos din lista de ignore sa vad cine e. Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri…
Am inceput sa vorbim pe messenger, aveam doi prieteni virtuali comuni : Gutu si Moro, de acolo stia id-ul meu de messenger. Vorbeam despre tot ce se putea, de la mancare, pana la sex si filme… Ineditul a aparut in clipa in care am inceput sa “iesim” la suc impreuna : eu acasa la mine (Vaslui), el acasa la el (Harsova sau Bucuresti) in fata webcam-ului, fiecare cu bautura lui, la discutii interminabile… Timpul trecea incredibil de repede, nu imi dadeam seama cand trecea noaptea, nu vedeam cand apunea soarele asa cum nu vedeam nici cand rasarea, atat de prinsa eram de discutii… Usor, usor in inima mea a incoltit un sentiment, care ma facea extrem de fericita, sentiment care in timp avea sa se transforme intr-o iubire nebuna nebuna nebuna…
I-am auzit vocea prima data pe 25 august, acelasi an, cand l-am sunat intr-o seara, pe la 21:00, ca sa il felicit pentru nota obtinuta la licenta. Si acum ii aud vocea si acum cand inchid ochii resimt emotiile acelui moment…
A fost greu prima data, ca apoi am inceput sa vorbim la fel de mult si la telefon, imi placea din ce in ce mai mult…
Cum inima mea zburda catre taramul iubirii am decis sa il cunosc cu adevarat. Mi-am luat rucsacul in spate si am plecat sa il intalnesc. 4 noiembrie 2004, ora 19:30, a fost de departe cel mai minunat moment al vietii mele. L-am intalnit in Gara de Nord, in fata supermarketului Guliver. A fost ca o bomba momentul in care l-am vazut : facea pasi spre mine (purta o pereche de jeans albastri, un tricou cu maneca lunga verde inchis, cu geaca maro de piele), iar eu faceam pasi inapoi, dar la un moment dat m-am oprit, s-a apropiat, m-a imbratisat, m-a pupat si atunci am devenit “moldoveanca mea”, cum ii place lui sa imi spuna.
Seara perfecta in care ne-am plimbat de mana pe strazile din Bucuresti si am dormit imbratisati toata noaptea… Imi saruta neincetat degetele de la maini si il priveam coplesita de sentimente…
Atunci m-am legat de el. Doua saptamani mai tarziu ma intorceam in Bucuresti sa il revad, revelionul 2004-2005 l-am petrecut impreuna in Piata Universitatii sarutandu-ne cu artificiile luminand deasupra noastra…
Povestea s-a incheiat putin timp dupa, 5 martie 2005. Am suferit mult, pentru ca nu puteam admite ca persoana pe care o iubeam nebuneste vrea sa se departeze de mine… Aproape un an de zile mai tarziu am invatat sa il iubesc fara sa imi fac rau, fara sa ii fac rau. Asa cum il iubesc acum, nebuneste, gata oricand sa renunt la mine pentru el, dar fara sa fiu geloasa pe persoanele din jurul lui…
Cuvintele sunt putine si sarace pentru a putea exprima ceea ce inseamna el pentru mine, asa cum nu stiu daca dintre cei care cititi acum aceste randuri puteti sa intelegeti ce este in inima mea…
Ceea ce am scris aici este un mic rezumat al unei povesti de dragoste care m-a facut cea mai fericita femeie de pe pamant.
Am incredere Popicutza, dragul meu, ca tu poti intelege, poti simti ceea ce simt eu pentru tine.
Profit sa te rog sa ai grija de tine, sa faci lucrurile in asa fel incat pe acest pamant sa te mai pot iubi inca cel putin 70 de ani…
Nu incercati sa intelegeti ceea ce simt eu, sper sa aveti cu toti parte de o asa poveste pentru ca pe mine, cel putin, ma face sa fiu cel mai fericit dintre pamanteni.
Te iubesc!
Fotografia a fost luata de aici.